• Engleza EN
Drept la replică: Euroins Romania respinge afirmaţiile nefondate

Bucureşti, 11 iunie, 2020

În atenţia publicaţiei naţional.ro şi a autorului Cătălin Tache

Euroins Romania a crescut în ultimul an rezervele cu aproximativ 160 de milioane de lei – 34 de milioane de euro – ceea ce înseamnă conformitate cu până şi cele mai conservatoare reglementări. În ciuda faptului că Euroins contestă în instanţă deciziile ASF în urma controalelor, compania este practic în conformitate cu cerinţele de solvabilitate, potrivit normelor Solvency II.

Numai în 2019, Euroins Romania a achitat daune RCA în valoare de 882,4 milioane de lei – 184 de milioane de euro – o valoare record, în creştere cu 34% faţă de 2018, ca urmare a creşterii numărului de cazuri cu 29% în 2019, la aproape 113.000.

Toate acuzaţiile împotriva Euroins Romania din acest articol din national.ro, sub titlul „DNA intră în ASF! Banii de asigurări, ”sifonați” în Bulgaria!”, din data de 10 iunie 2020, sunt false şi neconforme cu realitatea, într-o manieră iresponsabilă. Instituţiile de reglementare ale pieţei românesşti, respectiv organele legale, precum şi auditorii, au controlat în repetate rânduri toate documentele companiei şi pot confirma că niciuna dintre acuzaţiile din articol nu sunt adevărate.

Acţionarii Euroins Romania au crescut capitalul companiei la peste 600 de milioane de lei, în prezent, după măriri succesive de capital în ultimii cinci ani, ceea ce este complet diferit faţă acuzaţiile nefondate de transferuri nejustificate de fonduri în străinătate.

De asemenea, pentru faptul de a fi implicat membrii Consiliului de Administraţie al Euroins Romania în aşa zisele dezvăluiri despre unele persoane publice angajate în instituţii publice, Euroins Romania avertizează că în absenţa unei abordări decente, fără atacuri la persoană şi cu dovezi clare, se va adresa cu siguranţă instanţelor pe fond de calomnie şi insultă.

Cel mai bine pentru publicaţia dvs ar fi să se abţină de la formularea de acuzaţii nefondate şi răspândirea de calomnii despre Euroins Romania şi membri Consiliului de Administraţie, sau să se pregătească de a suporta consecinţele legale.

Euroins Romania este parte a Eurohold Group, listat pe trei burse de valori din Europa, şi orice viitoare acuzaţii în media vor fi considerate drept tentative de deteriorare a reputaţiei, devalorizare a investiţiei şi manipulare a investitorilor, astfel încât acţionarii se vor îndrepta împotriva oricărui instigator pentru oprirea manipulărilor, calomniilor şi a ştirilor false, în conformitate cu legislaţia locală şi europeană. 

 

www.eig.bg www.eurohold.bg

 

Asigură-te aici