
Cariere
Vino în echipa noastră!
Suntem cei mai buni și nu ne oprim aici. Suntem 600 de profesioniști, uniți într-o singură echipă. Lucrăm într-o companie internațională puternică, stabilă, responsabilă. Acoperim strategic întreaga țară și ne concentrăm să fim parteneri pe viață clienților noștri.

Caută jobul pe care ți-l dorești
Vezi care sunt cele mai căutate joburi la Euroins
Consultă lista noastră cu cele mai atractive joburi disponibile și aplică acum.
Echipa noastră
Ce înseamnă să lucrezi alături de noi?

Ce ne face speciali?
Simplu. Noi, echipa Euroins. Suntem cu adevărat altfel, pentru că într-o lume aflată într-o continuă mișcare, creștem, evoluăm dar rămânem o companie a oamenilor buni. Cei mai buni! Suntem compania drumurilor deschise, unde îți poți desăvârși cariera sau descoperi vocația. Suntem locul în care poți deveni un profesionist al unei industrii puternice, un adevărat om de asigurări. Suntem finanțiști, ingineri, avocați, specialiști IT, analiști, arhitecți de marketing, medici, editori. Suntem pasionați, dedicați, proactivi și ne susținem cu încredere echipa! Vino alături de noi!
Valorile noastre
Din tradiția noastră de peste douăzeci de ani, ies valori: proactivitate, responsabilitate, fiabilitate, lucru în echipă și o mentalitate învingătoare care ne ghidează în provocările unui sistem de afaceri mari.



-
Fiecare zi îți dovedește ceva despre tine
Pornești la drum și știi bine că orice îți propui este posibil și că poți fi cel mai bun, indiferent de ceea ce faci. Ai spirit de învingător.
-
Crești și totul crește prin tine
Ești prezent, implicat și parte din dinamica progresului. Pentru fiecare aspect al muncii tale este loc pentru soluții noi. Ești proactiv și ideile tale inovatoare sunt apreciate.
-
Ești om de asigurări
Ai pornit pe un drum care îți definește cariera solidă, de adevărat profesionist. Faptele și vorbele tale vorbesc despre tine. Ești un om responsabil.
-
Ai tot ce îți trebuie pentru a reuși
Ești empatic și săritor, mereu prietenos și implicat alături de colegii tăi. Cum altfel? Puterea ta stă în spiritul de echipă.
-
Ești în locul potrivit
În fiecare zi te apuci de lucru conștient de importanța muncii tale, simțind că ceea ce faci te împlinește și te face fericit. Ești dedicat și știi că asta face diferența.
Testimoniale
Euroins este mai mult decât o echipă, este a doua familie.
-
Ioana Manu
Evidență Documente
Ȋn patru ani de Euroins, eu am evoluat în primul rând ca om şi ca profesionist. Sunt o persoană responsabilă şi sunt deschisă la nou, vreau mereu să învăț lucruri noi. Simt că schimbarea ne-a făcut să creştem împreună, să comunicăm bine, să conştientizăm şi să trăim spiritul de echipă. Noua locație ne-a ajutat foarte mult să ne cunoaştem mai bine, ne-am apropiat mai mult, interacționăm mai des cu toți colegii. Un fel de team building, de zi cu zi.
-
Alexandra Simion
Evidență Documente
Euroins reprezintă pentru mine un început promițător în lumea asigurărilor. Cu entuziasm am păşit prima dată la interviu şi de atunci am ştiut că vom colabora pe termen lung. Fac parte dintr-un colectiv dinamic, vesel şi dedicat. Am evoluat, am cunoscut oameni noi, idei noi, aspirații şi visuri de împlinit. Cu siguranță vor urma lucruri frumoase.
-
Georgiana Lavinia Raduță
Logistică
Iubesc munca în echipă, Euroins pentru mine este: bună organizare, inovație, evoluție, creativitate şi un sentiment de realizare. Este mai mult decât o echipă, este a doua familie.
-
Jimbla Mario
Direcția Daune
Fac parte din echipa Euroins din anul 2015. Aici am început o nouă etapă a carierei mele. Deşi era ceva nou pentru mine, echipa m-a ajutat să mă adaptez rapid şi să mă dezvolt profesional. Programul hybrid de care beneficiez armonizează jobul cu viața personală lăsându-mi timp suficient şi pentru hobby-urile mele. Pot spune că la finalul zilei, primesc aprecierea cuvenită pentru eforturile depuse.
-
Bianca Enache
Resurse Umane
Sprijinul echipei a întărit încrederea în mine, fapt ce a contribuit la dezvoltarea mea atât profesională cât şi personală. Pentru mine oamenii pe care i-am întâlnit în Euroins şi cu care colaborez zi de zi reprezintă factorul ce mă motiveaza să mă implic şi să lucrez cu plăcere.
Beneficiile dumneavoastră în mediul Euroins
Vă oferim o atmosferă de lucru grozavă și o mulțime de beneficii pe care nu le puteți rata.
-
Salariu competitiv
Operăm într-o mediu dinamic, așa că ne străduim constant să fim competitivi și nu doar pe piața asigurarilor ci și ca angajator, în ceea ce privește salariul și condițiile de muncă.
-
Loc de muncă sigur
Ne selectăm cu grijă echipa. Știm că vom porni împreună la drum lung. Contractul de muncă este pe perioadă nedeterminată, după încheierea perioadei de proba.
-
Lucrăm hibrid
Învățăm repede din experiențe. Știm acum că suntem eficienți și atunci când lucrăm de acasă și când suntem la birou. Lucrăm mixt și suntem mereu flexibili.
-
Promovare în carieră
Ne bucurăm pentru succesul colegilor noștri. Vrem să îi vedem mulțumiți, împliniți atât ca oameni cât și ca profesioniști. Dăm prioritate promovării interne și sărbătorim fiecare pas făcut înainte de oricare dintre noi.
-
Ore libere
Lucrăm cu dedicație și suntem apreciați pentru eficiența noastră. Pentru situațiile personale pe care nu le putem acoperi în afara programului de lucru beneficiem de până la 6 ore libere pe lună, ori de câte ori avem o urgență.
-
Pachet sănătate
Sănatea fiecăruia dintre noi este importantă. Pachetul de servicii medicale Medlife Business este oferit gratuit de către companie și poate fi extins, cu un discount semnificativ, către membrii familiei care au până în 65 de ani.
-
La bine și la greu
La evenimentele importante din viață noastră suntem susținuți și încurajați, fie că sunt momentele fericite sau mai dificile. Sprijinul material al companiei și timpul liber de care beneficiem în astfel de ocazii, ne fac să ne simțim apreciați.
-
Colțul cititorului
La Euroins suntem încurajați să citim. Putem împrumuta gratuit orice carte, pe care partenerul Bookster o va livra fie la birou, fie acasă. Pentru toți cei care iubesc lectura avem și colțul nostru special, Loundge-ul Printre rânduri, unde poți răsfoi în pauză, cartea ta favorită.