Accidente Persoane
Ce este asigurat
Chiar dacă toate relele te ocolesc, întodeauna e bine să fii prevăzător. Euroins îți oferă sprijinul financiar necesar pentru a trece mai ușor peste urmările oricărui accident.
Produsul este flexibil, permițându-ți să-ți alegi atât acoperirile de care ai nevoie cât și sumele asigurate, astfel încât tu să beneficiezi de o recuperare rapidă și liniștită, iar familia ta sau cei dragi ție să fie protejați în cazul în care tu suferi un accident.
Îți oferim acoperire 24 de ore pe zi pe teritoriul României, inclusiv la locul de muncă, dar și posibilitatea extinderii acesteia în întreaga lume.
Sunt acoperite accidentele produse ca urmare a circulaţiei mijloacelor de transport, insolaţii, degerǎri, colaps prin căldură sau frig, asfixierea prin emanaţie de gaze şi/sau de vapori şi urmările ingerării accidentale de substanţe toxice, arsuri, înec, lovire, cǎdere, alunecare, înțepare, tăiere, explozii, prăbuşiri/alunecări de teren, acţiunea fulgerului, acţiunea curentului electric, atacul din partea altei persoane sau a unui animal, accidentele provocate de funcţionarea maşinilor, aparatelor, uneltelor, accidentele rezultate în urma acţiunii armelor.
Pentru ce ai nevoie
Euroins îți acordă indemnizații pentru:
Riscuri acoperite | Sume asigurate maxime |
---|---|
Spitalizare | 18.000 euro maxim 180 zile pe an |
Convalescență | 6.000 euro |
Incapacitate temporară de muncă | 12.000 euro maxim 180 zile pe an |
Intervenții chirurgicale | 6.000 euro |
Arsuri | 6.000 euro |
Cheltuieli medicale (transportul cu ambulanţa, medicamente, proteze, orteze, cârje, scaune cu rotile, etc) | 500 euro |
Fracturi osoase | 1.000 euro |
Imobilizare în aparat gipsat | 225 euro maxim 45 zile pe an |
Invaliditate permanentă | 60.000 euro |
Deces | 30.000 euro |
Cât costă
Prima de asigurare diferă în funcție de acoperirile alese și sumele asigurate ale acestora.
Pentru o sumă asigurată de 20.000 euro la invaliditate permanentă și de 10.000 euro la deces, polița poate costa între 1,5 lei pe zi – pentru riscurile de bază și 4 lei pe zi – pentru o protecție completă (incluzând spitalizare, incapacitate temporară de muncă, intervenții chirurgicale, arsuri, cheltuieli medicale, fracturi osoase și imobilizare în aparat gipsat).
În cazul în care alegi plata integrală sau semestrială a primei de asigurare, beneficiezi de 10%, respectiv 5% reducere a primei de asigurare.
Mai multe informații
-
Condiții generale accidente persoane
,
Pdf
,
Warning: get_headers(): SSL operation failed with code 1. OpenSSL Error messages: error:1416F086:SSL routines:tls_process_server_certificate:certificate verify failed in /var/www/euroins_website/wp-content/themes/euroins-09032023/single-insurance.php on line 162
Warning: get_headers(): Failed to enable crypto in /var/www/euroins_website/wp-content/themes/euroins-09032023/single-insurance.php on line 162
Warning: get_headers(https://www.euroins.ro/wp-content/uploads/2022/02/Conditii-generale_AFcond00_21.pdf): failed to open stream: operation failed in /var/www/euroins_website/wp-content/themes/euroins-09032023/single-insurance.php on line 162
Notice: Trying to access array offset on value of type bool in /var/www/euroins_website/wp-content/themes/euroins-09032023/single-insurance.php on line 162
NAN O -
Document de informare accidente persoane
,
Pdf
,
Warning: get_headers(): SSL operation failed with code 1. OpenSSL Error messages: error:1416F086:SSL routines:tls_process_server_certificate:certificate verify failed in /var/www/euroins_website/wp-content/themes/euroins-09032023/single-insurance.php on line 162
Warning: get_headers(): Failed to enable crypto in /var/www/euroins_website/wp-content/themes/euroins-09032023/single-insurance.php on line 162
Warning: get_headers(https://www.euroins.ro/wp-content/uploads/2022/02/Document-de-informare_AFipid00_21.pdf): failed to open stream: operation failed in /var/www/euroins_website/wp-content/themes/euroins-09032023/single-insurance.php on line 162
Notice: Trying to access array offset on value of type bool in /var/www/euroins_website/wp-content/themes/euroins-09032023/single-insurance.php on line 162
NAN O
Solicită o ofertă personalizată
Completează datele, oferă-ne acordul tău și te vom contacta cu o ofertă personalizată pe nevoile tale!